Georgiana Ionescu
Circul mangaliot care îi ţine pe locuitorii municipiului în frig de la începutul sezonul rece pare că va continua până când se va încălzi vremea şi nu va mai fi nevoie de agent termic. Între timp, viceprimarul Constantin Filimon a decis să organizeze o dezbatere publică pentru a prezenta clar situaţia şi soluţiile găsite de autoritatea locală, însă PSD Mangalia critică iniţiativa şi-l acuză pe viceprimar că şi-a depăşit atribuţiile.
Având în vedere disfuncţionalităţile în furnizarea agentului termic şi a apei calde către populaţie, de la începutul sezonului rece şi până în prezent, viceprimarul municipiului Mangalia, Constantin Filimon, împreună cu toţi consilierii locali îi invită pe toţi preşedinţii, administratorii sau reprezentanţii asociaţiilor de proprietari, delegaţi oficial, să participe duminică, 29 ianuarie, la ora 10.00, la Casa de Cultură, la o dezbatere publică. Reprezentanţii autorităţii locale susţin că, în acest mod, încearcă să informeze corect şi transparent despre situaţia actuală, „astfel încât cei care v-au intoxicat şi dezinformat până în prezent prin diferite căi, metode şi mijloace (ziare, fluturaşi, telefoane, sms-uri, e-mail-uri etc.) să înceteze“, după cum se arată în comunicatul de presă transmis de Primăria Mangalia. Constantin Filimon spune că cetăţenii au nevoie de căldură la un preţ accesibil şi nu de intoxicări şi dezinformări cu tentă politică şi iz electoral.
PSD Mangalia are obiecţii
În schimb, PSD Mangalia susţine că prin protocolul semnat luni „de viceprimarul Constantin Filimon şi consilierii pro-Iorguş tot bugetul local pe 2012 va fi virat în conturile «Callatis Therm» SA pentru doar 12 ore de căldură pe zi, şi acelea nesigure. Se acceptă toate condiţiile puse de reprezentanţii «Callatis Therm» şi nu se impune nimic! Primăria are numeroase obligaţii financiare şi nu ni se oferă decât 12 ore de căldură pe zi!“. Potrivit biroului de presă al PSD Mangalia, „bugetul municipiului Mangalia pe anul 2012 este aproape în totalitate virat către «Callatis Therm» SA, abia de mai rămân bani pentru salarii, toate facturile aferente anului 2012 urmând a fi plătite în maxim 15 zile! Dar iluminatul stradal, curăţenia de primăvară, pregătirile pentru sezonul estival, irigaţiile spaţiilor verzi, sumele necesare pentru derularea celorlalte proiecte, toate acestea rămân blocate! Oraşul va fi pustiu!“. Mai mult decât atât, în opinia social-democraţilor, „dacă se vor vota cele trei hotărâri prin care se va mări preţul gigacaloriei se vor recunoaşte nişte datorii inexistente, datorii ale bugetului de stat, nu ale bugetului local!“. În principiu, însă, marele „of“ al pesediştilor este că proiectele iniţiate de fostul primar nu vor putea continua. Deci discuţiile vor continua între fostul şi actualul şef al administraţiei publice locale, iar singurii care vor suferi sunt cetăţenii Mangaliei.
















