Postat in 06 decembrie 2011.
Pe 6 decembrie 2001, într-o zi de joi, pe piaţa media din oraşul de la malul mării a apărut „Jurnal de Constanţa“. Un deceniu. Atât a trecut din momentul când redactorul-şef de la acea vreme deschidea primul număr al „Jurnalului“ cu editorialul „CuVânt Înainte“, încheiat atât de frumos cu o caracterizare a ceea ce se [...]
Postat in Editorial
Postat in 28 noiembrie 2011. Taguri: accident mortal, Fiat, Hârşova, persoane rănite, şofer decedat, Volkswagen Golf
Duminică seară, pe DN2A, la ieşire din Hârşova, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu decesul unui bărbat şi rănirea gravă şi uşoară a altor două persoane. Potrivit rutieriştilor, Gheorghe Buliuţă, de 69 de ani, din Năvodari, conducea un Volkswagen Golf, dinspre Hârşova spre Constanţa. Când a ajuns la km 131, şoferul a depăşit [...]
Postat in Editorial
Postat in 21 ianuarie 2011.
Carmen Goga A fost nevoie de sacrificiul unui simplu electrician ca autorităţile să mişte un pic. Vă amintiţi de Adrian Sobaru, care, în decembrie anul trecut, s-a aruncat de la balconul Parlamentului, protestând, printre altele, şi pentru sentimentul de neputinţă simţit din cauză că nu-şi mai putea ajuta fiul de 15 ani, autist, din [...]
Postat in Editorial
Postat in 14 ianuarie 2011.
Carmen Goga Un bărbat din Cernavodă şi-a înecat soţia, apoi s-a aruncat şi el în apă. În paralel, şi-a convins un prieten să-i omoare socrii. Un italian domiciliat în Constanţa şi-a înjunghiat nevasta, după care şi-a luat copilul de 2 ani în braţe şi s-a aruncat de la etajul nouă al blocului în care [...]
Postat in Editorial
Postat in 11 ianuarie 2011.
N-am mai scris de multicel despre „glamour girl“ şi este mare păcat, întrucât orice mişcare de-a ei poate fi sursă de inspiraţie pentru o multitudine de categorii – tineri, gospodine, artişti, ziarişti, colegi de partid… şi lista poate continua. La câte ne oferă această fiinţă, am fi netrebnici să nu-i consemnăm acţiunile.
Postat in Editorial
Postat in 10 ianuarie 2011.
Carmen Goga În vacanţă, în multele zile libere avute, am mai citit câte ceva, ba chiar am recitit cărţi după care nu m-am dat în vânt în adolescenţă. Printre acestea, am frunzărit şi „Cântarea României“, poemul scris în proză de Alecu Russo în anul 1850. Recunosc, un anumit pasaj al poemului m-a pus pe [...]
Postat in Editorial
Postat in 05 decembrie 2010.
Carmen Goga În urmă cu nouă ani, de Moş Nicolae, constănţenii cititori de presă primeau cadou un ziar nou, un cotidian mai altfel în puzderia de publicaţii apărute în oraşul de la malul mării. O echipă tânără, ambiţioasă şi plină de entuziasm pornea la drum hotărâtă să-şi facă meseria cât mai bine, fără să alerge [...]
Postat in Editorial
Postat in 03 noiembrie 2010.
Carmen Goga Dacă tot a devenit o modă să parafrazezi spusele unor scriitori celebri – şi în acest caz vă recomand cu multă căldură să citiţi rechizitoriul întocmit pe numele patronului OTV, Dan Diaconescu, unde procurorul de caz a „uitat“ că o astfel de lucrare trebuie să fie sobră, concepută doar în spiritul şi litera [...]
Postat in Editorial
Postat in 26 octombrie 2010.
Carmen Goga Sunt conştientă că o să mă înjure multă lume (mă rog, atâta câtă o să citească acest material), însă sunt convinsă că, dincolo de titulatura de popor creştin-ortodox, nu suntem decât o naţie de atei ori farisei. Am ajuns la această certitudine privind stupefiată cum, la fiecare sărbătoare mare, cohorte întregi de oameni [...]
Postat in Editorial
Postat in 21 octombrie 2010. Taguri: demnitate, România, saracie
Carmen Goga Am citit zilele trecute un articol dedicat Zilei Internaţionale pentru Eradicarea Sărăciei intitulat „Drepturile omului şi demnitatea celor care trăiesc în sărăcie“. Am să citez câteva pasaje din articol, pentru a vă edifica asupra unui fapt: acela că, în afară de vorbe goale, într-un limbaj sec, de lemn, autorul nu spune nimic nou. [...]
Postat in Editorial
Postat in 18 octombrie 2010.
Carmen Goga Miniştrii ăştia, nişte nemernici dom’le. Iar l-au supărat pe primul-ministru, iar i-au ascuns chestiuni importante, iar l-au făcut pe micuţ să plângă şi să-i ceară ajutor mamiţei (a se citi preşedintele Băsescu). Iar „mamiţa“, cu slăbiciunea prea bine ştiută pentru „mezin“, a dat fuga la PRO TV să-i înfiereze pe nevolnicii care-au supărat [...]
Postat in Editorial